Casa Poporului – Palatul Parlamentului – cum se viziteaza

Am fost recent in vizita la Casa Poporului actualmente Palatul Parlamentului. Avand in vedere ca programul de vizita si modul in care se poate vizita casa poporului este un pic mai complicat, m-am gandit sa detaliez pas cu pas procedura.

In primul rand ce trebuie stiu este ca vizitele trebuie facute prin programare anterioara telefonic. De principiu cu o zi inainte sau in ziua respectiva pana la ora 10:00 dimineata.

Pentru a putea face o programare trebuie sunat la numerele:

021.311.36.11 sau 021.414.14.26.

Evident trebuie insistat deoarece se mai nimereste si o pauza din cand in cand. Programul de vizite al casei poporului (aka Palatul Parlamentului) incepe cu ora 10:00 iar ultima programare se face incepand cu ora 16:00.

Se vine bineinteles cu 10 minute mai devreme de ora programata si se intra cu 15 minute mai tarziu de ora programata, pt ca s-au decalat tururile 🙂

Acum, ca si costuri sint mai multe variante in functie de zonele pe care le poti vedea in ziua respectiva. Daca sint evenimente, conferinte sau alte intrevederi speciale, salile sau zonele respective nu pot fi vizitate.

Eu am luat turul 4, fiind cel mai complet si a costat 35 lei de persoana. Turul a durat cam 1h:30 min. Insa sincer a meritat. Si ceea ce e de apreciat e ca pe linga ce a facut Ceausescu, noii locatari chiar s-au chinuit sa aduca imbunatatiri locatiei.

Citeva apreicieri despre noua denumire. Casa Poporului este un cuvant tabu in limbajul ghizilor. De cate ori folosesti expresia esti imediat corectat ca denumirea corecta este “Palatul Parlamentului”.

Evident aceasta situatie naste fireasca intrebare: “Dar de ce i se spune Palatul Parlamentului si nu i se mai spune Casa Poporului?????”. Raspunsul invariabil de fiecare data este “Deaorece in prezent gazduieste Parlamentul”.

Concluzia mea logica este una singura: Ceea ce odata a fost bunul poporului, acum este proprietatea Parlamentului. Si ca sa fie siguri ca nimeni nu mai ridica pretentii aberante, i s-a schimbat numele iar toti cei care lucreaza in acest imobil au fost indoctrinati sa isi uite trecutul si sa renunte la bunul lor – respectiv aceasta casa :).

Acum, trebuie sa-mi fie scuzata frustrarea vizavi de aceasta situatie (cumva de furt) dar pana la urma e blogul meu si ma pot exprima liber pe el.

Revenind la vizita palatului parlamentului, aceasta merita facuta daca aveti ocazia. Pe cat de grotesc mi se parea edificiul in trecut, totusi nu pot sa nu apreciez ceea ce reprezinta el in acest moment. E aproape imposibil sa construiesti un asemenea imobil in ziua de azi, fara a cheltui miliarde de euro.

Singurul lucru pe care eu l-as face este sa aduc opere de arta romanesti si sa le expun. Chiar este impresionant sa stii ca tot ceea ce este in prezent Casa Poporului a fost realizat 100% cu materiale fabricate in Romania.

Sfatul meu: povestiti strainilor pe care ii cunoasteti sa vina sa o viziteze. Chiar se merita.

Olimpiu